Nu controlezi tot. Dar ce depinde de tine?
Despre lucrurile care ni se întâmplă și ce putem face mai departe.
Unele lucruri pur și simplu ni se întâmplă. Nu alegem familia sau locul în care ne naștem, multe dintre experiențele prin care trecem, ce fac ceilalți, o despărțire, o nedreptate sau faptul că, uneori, lucrurile nu ies așa cum speram.
Și totuși, există o diferență importantă între „nu am putut controla ce s-a întâmplat” și „nu pot face nimic”.
În cartea I Can If I Want To, Arnold Lazarus și Allen Fay vorbesc despre această diferență în cea de-a patra dintre „greșelile” descrise de ei: credința că suntem victimele circumstanțelor și că viața noastră este controlată în principal de forțe din exterior. Problema nu este că uneori circumstanțele chiar ne limitează. Și nici că trecutul, mediul în care am crescut sau comportamentul altor oameni nu ne influențează. O fac. Problema apare atunci când „asta mi s-a întâmplat” devine „deci nu mai am nimic de făcut”.
Unde cred că se află controlul?
În psihologie există un concept care explică bine această diferență: locus of control sau locul controlului. Ideea are legătură cu ceea ce Julian Rotter a numit „locus of control” – felul în care percepem legătura dintre ceea ce facem și ceea ce ni se întâmplă. Atunci când controlul este plasat mai ales în exterior, tindem să explicăm rezultatele prin noroc, circumstanțe sau acțiunile celorlalți. Când este mai degrabă intern, observăm mai ușor rolul propriilor alegeri și comportamente.
Acest lucru nu înseamnă că varianta sănătoasă este să credem că totul depinde de noi. Nu depinde. Există situații pe care nu le-am provocat, nedreptăți pe care nu le putem repara singuri și lucruri pe care, oricât ne-am strădui, chiar nu le putem controla.
Mai util este să putem face diferența între ce nu depinde de noi și unde mai avem totuși spațiu de acțiune.
De exemplu, nu pot controla dacă cineva mă place, dar pot controla felul în care mă port în relația cu acea persoană. Nu pot schimba o decizie pe care altcineva a luat-o deja, dar pot decide ce fac eu în continuare. Nu-mi pot schimba trecutul, dar pot lucra cu felul în care acesta îmi influențează alegerile de astăzi.
Cu alte cuvinte, faptul că nu am ales ce mi s-a întâmplat nu înseamnă că nu mai pot alege nimic din ceea ce urmează.
Când „nu pot face nimic” ajunge să ne țină pe loc
Uneori, senzația că nu avem control se întreține singură. Dacă îmi spun că oricum nu depinde de mine, este foarte posibil să încerc mai puțin, să nu mai caut alternative sau să aștept ca situația să se schimbe din exterior. Dacă nimic nu se schimbă, concluzia vine aproape firesc: „Vezi? Chiar nu puteam face nimic.”
Și astfel intrăm din nou într-un cerc:
Ieșirea din acest cerc nu presupune să preluăm controlul asupra întregii situații. Uneori este suficient să găsim următorul lucru mic asupra căruia avem control.
Poate fi o conversație pe care am tot amânat-o, un „nu” pe care avem nevoie să îl spunem, să cerem ajutor, să căutăm o altă variantă sau pur și simplu să acceptăm că un lucru nu poate fi schimbat și să ne mutăm energia către ceea ce putem face mai departe.
A avea control asupra propriei vieți nu înseamnă să poți controla tot ceea ce ți se întâmplă. Înseamnă și să poți decide ce faci cu ceea ce ți se întâmplă.
Încearcă să separi lucrurile
Data viitoare când te surprinzi spunând „nu am ce să fac”, oprește-te puțin înainte să accepți concluzia. Ia situația și împarte-o în trei.
Ce nu pot controla? Aici intră trecutul, alegerile altor oameni, ceea ce gândesc ei despre mine sau limitele reale ale situației.
Ce pot influența? Poate felul în care port o conversație, relația cu cineva, șansele unui anumit rezultat sau sprijinul pe care îl pot solicita.
Și, în final, ce depinde de mine? Ce spun, ce aleg, ce fac astăzi, limitele pe care le pun, dacă cer ajutor, dacă încerc din nou sau dacă aleg să mă opresc.
Nu e nevoie să rezolvi toată problema. Întrebarea poate fi mult mai simplă pentru început:
Care este cel mai mic lucru pe care îl pot face eu acum?
Uneori răspunsul va părea aproape nesemnificativ. Dar sentimentul de control nu se reconstruiește neapărat prin decizii spectaculoase. De multe ori începe tocmai din experiența repetată că pot face ceva și pot observa ce se întâmplă mai departe.
