ON your own
Nu toată lumea are acces la un psiholog.
Dar informația bună poate ajunge la oricine.
Uneori ai o întrebare, dar nu știi pe cine să întrebi.
Alteori vrei să înțelegi de ce te simți într-un anumit fel, cum să gestionezi o situație dificilă, cum să pui o limită, cum să comunici mai bine sau pur și simplu de unde să începi.
În România, accesul la sprijin psihologic este încă influențat de cost, locul în care trăiești, disponibilitatea specialiștilor și stigma asociată cererii de ajutor. În comunitățile vulnerabile și în multe zone rurale, distanța până la un specialist este și mai mare.
ON your own încearcă să micșoreze această distanță.
Construim, cu ajutorul psihologilor voluntari, o bibliotecă deschisă de resurse psihoeducaționale despre lucrurile cu care ne întâlnim în viața reală: emoții, anxietate, relații, limite, stimă de sine, parenting, adolescență, pierdere, stres, burnout și multe altele.
Informație psihologică explicată simplu, bazată pe dovezi și scrisă de specialiști.
Pentru cei care vor să înțeleagă mai bine ce li se întâmplă.
Pentru cei care vor să înceapă să lucreze cu ei înșiși.
Și mai ales pentru cei la care, deocamdată, noi nu putem ajunge.
You may be ON your own.
But you don't have to figure everything out on your own.
Emoțiile tale. Dar cine ia deciziile?
-
Ai primit un mesaj și te-ai enervat instant. Cineva te-a criticat și primul gând a fost „nu sunt suficient de bun”. Ai intrat într-o conversație dificilă și, înainte să-ți dai seama ce se întâmplă, ai ridicat tonul, te-ai retras sau ai spus ceva ce ai regretat după.
Emoțiile apar foarte repede, știm din experineță. Uneori atât de repede încât avem impresia că nu avem nimic de spus în povestea asta.
-
Charles C. Manz propune o idee diferită în Disciplina emoțională: putem învăța să avem un rol mai activ în propria viață emoțională.
Și chiar așa este, mai ales că citești despre această tehnică în secțiunea noastră ON your own.
-
Pentru Manz, disciplina emoțională presupune să ne asumăm responsabilitatea pentru propriile emoții, să ne construim în timp resurse emoționale, să învățăm răspunsuri mai sănătoase la situațiile dificile și să alegem strategii potrivite atunci când dificultățile apar.
Iar pentru momentele în care emoția este deja aici, propune un proces în cinci etape.
Dacă greșesc, ce spune asta despre mine?
-
Despre frica de greșeală, lucrurile pe care ajungem să nu le mai facem și curajul de a încerca fără garanția că ne va ieși
De câte ori nu ți s-a întâmplat să ai o idee bună și să alegi să nu o spui? Sau poate ai vrut să încerci ceva nou, dar te-ai gândit că ceilalți se pricep deja mai bine și nu are sens. Poate ai verificat un mesaj de cinci ori înainte să-l trimiți, ai amânat să începi un proiect până când ai simțit că ești suficient de pregătit și nu l-ai mai început niciodată. Sau ai făcut o greșeală și primul impuls a fost să speri că nu a observat nimeni.
-
Citite aici, toate acestea par poate lucruri diferite. Sau doar în unele te recunoști, celelalte nu sunt adevărate pentru tine. Cu toate acestea, în spatele lor se regăsește aceeași regulă:
„Nu am voie să greșesc.”
Iar această interdicție pe care ne-o spunem are o consecință - încercând să evităm greșelile, putem ajunge să evităm exact experiențele din care am putea învăța.
-
În I Can If I Want To, psihologul Arnold Lazarus și psihiatrul Allen Fay descriu o serie de convingeri care ne pot complica inutil viața. Prima dintre ele este aparent simplă: „Nu face greșeli.”
Autorii observă că frica de a greși este alimentată de câteva presupuneri foarte comune
Nu controlezi tot. Dar ce depinde de tine?
-
Unele lucruri pur și simplu ni se întâmplă. Nu alegem familia sau locul în care ne naștem, multe dintre experiențele prin care trecem, ce fac ceilalți, o despărțire, o nedreptate sau faptul că, uneori, lucrurile nu ies așa cum speram.
-
În psihologie există un concept care explică bine această diferență: locus of control sau locul controlului. Ideea are legătură cu ceea ce Julian Rotter a numit „locus of control” – felul în care percepem legătura dintre ceea ce facem și ceea ce ni se întâmplă. Atunci când controlul este plasat mai ales în exterior, tindem să explicăm rezultatele prin noroc, circumstanțe sau acțiunile celorlalți. Când este mai degrabă intern, observăm mai ușor rolul propriilor alegeri și comportamente.
Iar această interdicție pe care ne-o spunem are o consecință - încercând să evităm greșelile, putem ajunge să evităm exact experiențele din care am putea învăța.
-
Uneori, senzația că nu avem control se întreține singură. Dacă îmi spun că oricum nu depinde de mine, este foarte posibil să încerc mai puțin, să nu mai caut alternative sau să aștept ca situația să se schimbe din exterior. Dacă nimic nu se schimbă, concluzia vine aproape firesc: „Vezi? Chiar nu puteam face nimic.”